CENAC, CUIB DE DOR

Satul sau orașul natal, baștina străbună nu e nici pe departe un simplu cuvânt din șapte litere, e o lume întreagă, la rostirea căruia „te înfiori adânc și tremuri“; sufletul ţi se umple de dragoste, bucurie și căldură, iar ochii ți se umezesc, pe obraz ți se cotilește o lacrimă nepoftită.

Aceste sentimente le simt și le trăiesc profund și locuitorii satul Cenac, raionul Cimișlia, pentru care satul de baștină este cel mai scump și mai frumos din lume. Din discuțiile pe care le-am avut cu dumnealor-bărbați și femei, adolescenți și tineri, copii, reprezentanți ai clerului — am desprins de fiecare dată că ei adoră locul său de baștină, ei se mândresc că s-au născut aici, și-au petrecut copilăria, tinerețea, viața întreagă. Aici, pe această palmă de pământ strămoșesc, în acest „căuș“ au văzut pentru întâia dată lumina soarelui, au făcut primii pași, au pășit pragul școlii, ca mai apoi mulți dintre ei să se zburătăcească în lumea mare. Aici, pe acest meleag mioritic, au rostit primele cuvinte în dulcele grai românesc, frumoasa limbă a strămoșilor. Da, au existat de-a lungul istoriei, mai există și vor exista oameni talentați, care au reușit performanțe individuale de invidiat, dar ele trebuie să-și aibă rădăcinile în pământul și modul de a fi al poporului său, pentru a produce, a lăsa în urma sa ceva sfânt și nemuritor. Or, spunea marele Mihai Eminescu că „Cel mai mare păcat al oamenilor este frica, spaima de a privi în față și a recunoaște adevărul, oricât de amar ar fi“. […]

Ion DOMENCO