Onițcani, Criuleni

SCURT ISTORIC

Satul Oniţcani este atestat documentar la 20 mai 1604. Un alt document apare abia la 10 august 1666, când satul este numit Oneţcani şi e scris din porunca domnului Moldovei Iliaş Alexandru Vodă, care „a stâlpit hotarele” acestor locuri. În secolul XVII localitatea avea statut de târg, ceea ce însemna responsabilităţi sporite în faţa domniei, în comparaţie cu satele de rând. Practicarea comerţului pe Nistru cu plutele şi corăbiile a atras aici negustorii de origine ebraică, fapt despre care avem drept mărturie cimitirul evreiesc din Oniţcani. Până pe la mijlocul secolului trecut s-au păstrat segmente de cale ferată de la malul Nistrului până la drumul central din sat, dovadă a transportării masive şi intense a mărfurilor de la şi spre / prin Oniţcani.

Paralel cu transportul fluvial era dezvoltat şi transportul pe uscat; Oniţcanii erau punct de trecere de la Dubăsari spre Iaşi, capitala de atunci a Moldovei. La 29 iunie 1770 documentele atestă trecerea prin sat a unui corp de armată rusească spre Chilia, pentru a opri înaintarea turcilor la mare.

La 1773 satul Oniţcani era compus din 21 de ogrăzi, fiind menţionate numele de familie Gore şi Iacub.

În anul 1779 a fost construită biserica din lemn, care a existat până pe la anul 1914, după spusele lui Vasile Brădişteanu în vârstă de 91 de ani, aşa cum relatează regretatul învăţător şi muzeograf Petru Ciubotaru. La 1861 datează deschiderea şcolii din Oniţcani, pe lângă biserica din localitate. Din 1862 Oniţcanii dispun şi de o staţie de poştă cu un efectiv de 6 birjari şi 18 cai, staţie ce suplinea lipsa la acea vreme a căii ferate Chişinău – Tiraspol. Din 1892 funcţionează actuala biserică din piatră, construită de către săteni în răstimp de 4 ani cu ajutorul boierului N. Zagura.

Cartea „La Izvorul Dorului” de Dr. Tudor Colac a ajuns deja la a treia ediție.

Microzona Criulenilor părea până nu demult o pată albă pe harta noastră etnofolclorică. Interesul pentru cunoașterea fenomenului folcloric apare odată cu revigorarea tradițiilor populare în localități cum ar fi Mașcăuți, Slobozia-Dușca, Hârtopul-Mare, Ratuș, Măgdăcești ș.a. Între acestea Onițcanii ocupă un loc aparte, pe care am încercat să-l explic în cuvântul introductiv.

Cartea de vizită a unui sat presupune mai buna cunoaștere a peisajului cultural. Onițcanii, în acest sens, are noroc: aici s-au mai păstrat însemnele habitatului tradițional. Aș remarca mai întâi casele țărănești vechi ca formă arhitecturală specifică alături de clădiri moderne, țesăturile de interior – păretare, scoarțe, lăicere cu arhaicele motive ale soarelui, trandafirului, cucului, pomului vieții în ornamentică și o îmbinare extraordinară de culori și nuanțe aidoma fl orei din lunca Nistrului și din ambianța izvoarelor. Broderia artistică pe care o practică mai fiecare gospodină este o dovadă a măiestriei țărancelor de aici, care au știut a transforma ștergarul, năframa, fața de pernă ori de masă în opere de artă. Prin croi și desen costumul de aici se înscrie în cadrul pieselor de port tradițional moldovenesc. Este meritorie activitatea învățătoarelor din sat orientată spre o revalorificare creatoare a tradiției.