Dimitrie Cantemir-muzicianul în contextul culturii universale
Prețul inițial a fost: 90,00 MDL.69,00 MDLPrețul curent este: 69,00 MDL.
Categorie: Literatură muzicală, literatură științifică
Autor: dr. hab. Victor Ghilaș
Format: 16,5 x 24,0 cm
Volum: 496 pag.
ISBN: 978-9975-52-200-7
În geografia culturală a umanității, Dimitrie Cantemir ocupă după merit un loc de onoare. Figura ilustră, cum îl numea Voltaire, apreciat în cercurile științifice prin prisma naturii sale spiritualizate, a enciclopedismului, dar și a realizărilor de excepție, la hotarul dintre secolele XVII-XVIII principele moldovean accede cu drepturi depline în elita intelectuală a timpului. Întrunind diverse teritorii ale cunoașterii științifice, cărturarul a furnizat lucrări de amplă rezonanță pentru arii geoculturale din spațiul european și cel oriental.
Vasta activitate pe plan științific și artistic a lui Dimitrie Cantemir a făcut până în prezent obiectul de studiu al mai multor cercetători din țară și din afara ei. Actualmente este bine cunoscută și analizată opera sa istorică, filozofică, literară, etnografică, lucru datorat strădaniei investigatorilor care și-au axat numeroasele lor studii pe aceste segmente ale preocupărilor cantemirene. Cu toate acestea, un interes foarte redus a manifestat cercetarea față de ocupațiile lui muzicale, fie din necunoașterea importanței și ponderii acestora în viața savantului enciclopedist, fie din ignoranță sau din atitudine voit nihilistă. O analiză atentă a activității principelui moldovean denotă, în mod obiectiv, legătura organică a lui D. Cantemir cu arta sunetelor, exprimată în rezultate de excepție și recunoscută atât în timpul vieții, cât și după prematura sa dispariție. Este tocmai ceea ce în volumul de față autorul încearcă să ilustreze ca produs sintetic al cercetărilor sale până la momentul actual, în care se regăsește personalitatea pluriplană a muzicianului Dimitrie Cantemir. Datorită rezultatelor științifice obținute pe parcurs, demersul compare cu o continuare a studiului anterior din 2004, „Dimitrie Cantemir în istoria culturii muzicale”, dar, îmbogățit consistent, cu tratări aprofundate și completări tematico-ideatice substanțiale, el se constituie totuși într-o lucrare nouă.