CUVÂNT ÎNAINTE
(fragment)

Satul Onițcani de pe Nistru, actualmente în raionul Criuleni, este atestat documentar la 20 mai 1604. Un alt document apare abia la 10 august 1666, când satul este numit Onețcani și e scris din porunca domnului Moldovei Iliaș Alexandru Vodă, care „a stâlpit hotarele” acestor locuri. În secolul XVII localitatea avea statut de târg, ceea ce însemna responsabilități sporite în fața domniei, în comparație cu satele de rând. Practicarea comerțului pe Nistru cu plutele și corăbiile a atras aici negustorii de origine ebraică, fapt despre care avem drept mărturie cimitirul evreiesc din Onițcani. Până pe la mijlocul secolului trecut s-au păstrat segmente de cale ferată de la malul Nistrului până la drumul central din sat, dovadă a transportării masive și intense a mărfurilor de la și spre / prin Onițcani.

Paralel cu transportul fluvial era dezvoltat și transportul pe uscat; Onițcanii erau punct de trecere de la Dubăsari spre Iași, capitala de atunci a Moldovei. La 29 iunie 1770 documentele atestă trecerea prin sat a unui corp de armată rusească spre Chilia, pentru a opri înaintarea turcilor la mare.

La 1773 satul Onițcani era compus din 21 de ogrăzi, fiind menționate numele de familie Gore și Iacub.

În anul 1779 a fost construită biserica din lemn, care a existat până pe la anul 1914, după spusele lui Vasile Brădișteanu în vârstă de 91 de ani, așa cum relatează regretatul învățător și muzeograf Petru Ciubotaru. La 1861 datează deschiderea școlii din Onițcani, pe lângă biserica din localitate. Din 1862 Onițcanii dispun și de o stație de poștă cu un efectiv de 6 birjari și 18 cai, stație ce suplinea lipsa la acea vreme a căii ferate Chișinău – Tiraspol. Din 1892 funcționează actuala biserică din piatră, construită de către săteni în răstimp de 4 ani cu ajutorul boierului Zagura.

Referindu-se la trăsăturile distincte ale culturii noastre populare, cunoscutul savant-etnolog Henri Stahl, conștient de faptul că „o întreagă parte dramatică a vieții satelor rămâne închisă cu șapte lacăte oricărei investigații făcute în condițiile monografi ei colective multiple”, atrage atenția că investigatorul trebuie să treacă din casă în casă. Ca sociolog H. Stahl a folosit o metodă de lucru personală, care poate fi definită ca arheologie socială. Metoda oferă șansa contactului cu lumi diferite, fiecare familie fiind un univers uman și social aparte. Astfel se încearcă o radiografie a familiei cu scopul de a releva mecanismele ce pun în mișcare resorturile acțiunii și atitudinilor. În acest context facem trimitere directă la cunoscutele deziderate metodologice ale lui Dimitrie Gusti, în convingerea noastră că un cercetător al vieții satului urmează să studieze cadrele de ordin cosmologic, biologic, istoric, psihologic și, de asemenea, manifestările spirituale, economice, juridice, politice. Cel care vine cu intenția de a cunoaște folclorul satului nu va putea evita multiplele tangențe și intersecții ale acestuia cu etnografi a și antropologia culturală. În accepția sa cultura populară nu se reduce doar la aspectul său artistic, de importanță prevalatoare, ci se constituie din manifestări muzical-literare, ceremonii, ritualuri, credințe, mentalități etc., toate privite prin prisma complexului socio-funcțional integru. Această înțelegere a folclorului este nouă, progresistă, modernă din punct de vedere sociologic și etnologic, orientând specialiștii spre cercetări directe pe teren: „Cunoașterea caracterelor specifice ale vieții de tip folcloric nu se poate asigura decât prin cercetarea directă și participarea critică, sistematică și continuă”.

În cei peste douăzeci de ani, de când am cunoscut îndeaproape Onițcanii și onițcănenii, am adunat materiale pentru o monografi e a satului, care la moment nu a putut fi publicată din lipsa unor mijloace bănești, dar care într-un viitor apropiat, sperăm, va vedea lumina tiparului.

Dr. Tudor Colac,
autorul monografiei