CUVÂNT ÎNAINTE

Clopotarii răsfiră peste întinderi fi re de aur, zămislite în eternul, dar etericul vis: de-A FI PREZENT!

Și eu sunt clopotar. Sunt clopotarul cu inimă de aur, dar cu simple calităţi omenești. Am bătut mereu toaca, când am considerat că gestul meu e unul firesc, iar faptele pot contribui la revendicarea situaţiilor problematice. Un bine l-am făcut întotdeauna cu inima plină, dar am fost și aprig, când nedreptatea se infiltra ca un șarpe veninos peste valorile sacre, transmise din tată în fiu printr-o cultură, infiltrată nouă, românilor, prin ţărâna din care ne născurăm. Căci, după mine, nu este nimic mai înălţător, decât a săpa un izvor în mijlocul câmpului, atât pentru oameni, cât și pentru cântătoarele mici din ceruri; a înălţa o Troiţă într-un răspintene, pentru ca drumeţul ajuns în dilemă, să aibă în faţa cui să-și plece capul, făcându-și semnul crucii, în semn de evlavie străbunilor, care la fel ca noi, au hălăduit pe acest pământ, frământându-l cu lacrimi și transpiraţie.

Nu voi să fi u nici original, nici insistent în a-mi impune Adevărul conceput de mine. Adevărul e urma lăsată! Și, în acest sens, las și eu câteva mărturii de bărbăţie și dragoste urmașilor mei…

Dangăte opale ars-au în surdină,
Clopotari vestiţi cenușă-au presurat
Pe glia-nsângerată va răsări Lumină
Necugetate fapte, vom ispăși în veac

Constantin Josu